Lista beneficiarilor Burselor brâncovenești a fost publicată

Biserica noastră continuă și în acest an programul de burse inspirat de ctitorii săi, mereu preocupați de educație și cultură. Luna iulie a fost dedicată constituirii fondului de burse și primirii dosarelor din partea tinerilor care au dorit să aplice. În urma evaluării acestora și a stabilirii punctajelor de către o comisie a Asociației Doamna Maria Brâncoveanu, numele tinerilor bursieri beneficiari au fost publicate pe site-ul bisericii. Pentru anul școlar care începe au fost acordate 11 burse de studiu, în valoare de 1.500 lei fiecare.

De anul trecut, proiectul s-a dezvoltat și cu o secțiune de performanță, inițiată și susținută de o familie din comunitatea bisericii: „Am considerat că trebuie să îi susținem și să îi motivăm pe tinerii bisericii noastre care au rezultate excepționale. E o investiție pe termen lung, pentru că ei vor ajunge vârfuri în domeniile lor și, dacă acum simt ajutorul comunității în pregătirea lor, când vor ajunge să profeseze vor întoarce acest dar prin profesionalism și implicare la rândul lor.” – a spus inițiatorul secțiunii de Performanță din cadrul Burselor brâncovenești, care a dorit să rămână anonim.

„Anul acesta avem 5 bursieri la secțiunea performanță, trei studenți și doi liceeni. Liceenii primesc, ca și anul trecut, o bursă de 1.200 lei, iar studenții, care au cheltuieli mai mari, primesc anul acesta 2.600 lei. Este un an dificil, de aceea ne bucurăm tare mult că acest proiect continuă totuși, susținut de comunitatea bisericii noastre. Fondul de burse este anul acesta de 29.400 lei. E ceva mai puțin decât anul trecut, dar e foarte mult dacă ne uităm la condițiile financiare care s-au schimbat mult. Avem familii și chiar persoane văduve care pun deoparte din venituri adesea modeste, dar fac aceasta cu multă dragoste pentru tineri și pentru educația lor. Jertfa lor dă o valoare imensă acestui proiect, transformându-l într-o poveste de iubire a comunității noastre pentru tinerii din Țara Făgărașului.” – a spus Natalia Corlean, coordonatoarea proiectului.

Programul „Bursele brâncovenești” a fost lansat în 2019, de ziua Sfinților Martiri Brâncoveni. Obiectivele lui sunt: încurajarea performanței; sprijinirea elevilor de liceu/studenților cu rezultate școlare bune dar posibilități financiare reduse din Țara Făgărașului, precum și a celor cu rezultate excepționale din cadrul comunității parohiale; construirea unei rețele de sprijin pentru tineri, în cadrul căreia aceștia să se simtă încurajați să își dezvolte abilitățile, să investească în pregătirea lor profesională și să se implice activ în viața comunității.

Bursierii anului școlar 2021-2022

BURSE DE STUDIU:

  1. Nicoleta StrugariFacultatea de Litere și Arte Sibiumedia 9.87 [+supliment PERFORMANȚĂ]
  2. Alessia AndreiașColegiul Național Radu Negru Făgărașmedia 9.80
  3. Nicoleta SuciuLiceul teologic ortodox Sf. Constantin Brâncoveanu Făgărașmedia 9.71
  4. Maria StrezaFacultatea de Psihologie și Științele educației Brașovmedia 9.01
  5. Nicolae-Alexandru TrifColegiul Național Radu Negru Făgărașmedia 9.35
  6. Nectarie CiobotaruColegiul Național Doamna Stanca Făgărașmedia 8.97
  7. Andrei-Bogdan TrifColegiul Național Radu Negru Făgărașmedia 8.91
  8. Andrei StrezaLiceul teologic ortodox Sf. Constantin Brâncoveanu Făgărașmedia 8.83
  9. Andreea StrezaLiceul teologic ortodox Sf. Constantin Brâncoveanu Făgărașmedia 8.82
  10. Melissa AndreiașColegiul Național Radu Negru Făgărașmedia 8.74
  11. Emanuel PescarFacultatea de Educație fizică și Sporturi montane Brașovmedia 8.06

BURSE DE PERFORMANȚĂ (inițiativă personală a unei familii, care sprijină liceenii și studenții comunității bisericii noastre cu rezultate excepționale):

  • 1. Adriana GavrilăColegiul Național Radu Negru.
  • 2. Eliza DodeaColegiul Național Radu Negru.
  • 3. Darius ConstantinescuFacultatea de Teologie Sf. Andrei Șaguna din Sibiu.
  • 4. Sebastian OnițiuFacultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Brașov
  • 5. Mihai GhircoiașFacultatea de Medicină din Tg. Mureș.

Impactul proiectului în viziunea câtorva bursieri de anul trecut.

Mai multe puteți citi aici: Bursele brâncovenești la final de an.

Lasă un comentariu